In alb si negru

March 27, 2009

Leapşa

Filed under: Ce îmi place — inalbsinegru @ 1:40 pm

Chiar dacă sunt copilul rău, care nu ştie să se joace, nu pot să refuz leapşa simonei

SUNT mai tare ca betonul armat
AŞ VREA să schimb lumea cu totul
PĂSTREZ amintirile cele mai de preţ
MI-AŞ FI DORIT să mă nasc preşedinte. sau măcar rege.
NU ÎMI PLAC aroganţii, nici proştii fuduli (e pleonasm?)
MĂ TEM câteodată că n-am să pot face tot ce-mi propun
ÎMI PARE RĂU de fiecare dată când judec greşit oamenii
NU SUNT talentat la muzică, dans, pictură
DANSEZ cel mai bine pe scaun (întrebarea de mai sus spune totul)
CÂNT când mă simt foarte, foarte bine
NICIODATĂ n-o să renunţ la ideea de a avea o masă de biliard în casă (chiar dacă trebe să schimb casa)
RAR mănânc clătite, nu pentru că nu mi-ar plăcea, dar nu-mi face nimeni şi-n oraş sunt prea scumpe
PLÂNG când casc şi mi se umplu ochii de lacrimi
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA deschis cu oamenii
NU ÎMI PLACE DE MINE când spun ceva şi fac altceva
SUNT CONFUZ dacă oamenii îşi schimbă subit comportamentul
AR TREBUI să vorbesc mai des cu eul meu (ce final apoteotic)

Advertisements

2 Comments »

  1. colegu’ ai fost scurt şi la obiect exact cum ne-ai obişnuit :D, trebuia să faci descrierea asta înainte să te fi descris eu pt osv, ca să am de unde mă inspira
    PS: vezi că ar trebui să dai mai departe leapşa ;;)

    Comment by simm — March 28, 2009 @ 1:09 pm

  2. ah, ti-am spus ca nu stiu sa ma joc. ma simt izolat pe scena blogosferei :-SS cui sa-l trimit?

    Comment by inalbsinegru — March 28, 2009 @ 6:43 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: